Barul automat „Colos”

de Andreea Apostu | 05.11.2019

 Cei de la bukresh.blogspot.com au publicat, în urmă cu 7 ani, în 2012, două fotografii inedite cu localul interbelic Colos, decorat de Jean Monda în stil Art Deco și mobilat tubular în stil Bauhaus, găsite într-o monografie a arhitectului [1]. Se știa că fusese unul dintre primele „baruri automate” din București, în care îți puteai lua mâncarea sau băutura cu ajutorul fiselor direct de la automate special concepute. La acea vreme era văzut drept o culme a modernității.

sursa: https://bukresh.blogspot.com.

În luna februarie a acestui an, cei de la Bukresh au reușit să identifice amplasarea acestui bar îndrăzneț în clădirea de sub terasa Cercului Militar Național [2]. Am coroborat informația cu ceea ce a scris Vlaicu Bârna în cartea sa „Între Capșa și Corso” și am ajuns la concluzia că barul Colos a fost chiar primul local de acest tip deschis în București, care a dat însă din păcate destul de repede faliment. Ideea a fost apoi preluată de firma Herdan, care a inaugurat două astfel de baruri în blocul ARO și pe bulevardul Academiei. Mai târziu, după spusele aceluiași autor, a deschis un local pe trei niveluri pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Telefoanelor [3].

Despre primul bar automat, Vlaicu Bârna scrie următoarele: „Numele de automat (n.m. folosit de Herdan) era impropriu, dar își avea originea într-o altă întreprindere, care buctase cu un an înainte de sosirea mea la București. Fusese un automat după model american instalat în clădirea de sub terasa Cercului Militar. Acolo se proceda cu introducerea unei fise într-un aparat și apăsând pe buton se declanșa servirea mecanică a gustărilor și băuturilor afișate.” [4] Aici își făcuse vad boema bucureșteană, fiind frecventat, de pildă, de Eugen Jebeleanu, Horia Groza și Eugen Ionescu. Cum acești clienți aveau de obicei buzunarele ușoare, localul a devenit curând falimentar [5].

În 1932, acesta nu își închisese încă porțile, iar „Realitatea ilustrată” scria următoarele despre reacțiile bucureștenilor la apariția lui în peisajul urban: „Apariția la București a barului automat, anunțată cu mult înainte prin placarde uriașe, a stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toți acei cari nu avuseseră prilejul să treacă granița. – Vasăzică introduci o fisă și imediat, la câțiva centimetri, îți apare sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită. Chelnerul și odată cu el bacșișul, au dispărut. Practică invenție” [6].

sursa: „Realitatea ilustrată”, 11 februarie 1932 – Fotografia din „Realitatea ilustrată” este aceeași cu prima publicată de https://bukresh.blogspot.com. 

Mirajul de neon, marmură, sticle mate și transparente și mese de cristal cu picior de nichel atrăgea tot felul de cetățeni, de la holteii care profitau de prețurile reduse și gustarea rapidă, până la studenții aflați în pauză în căutarea unui flirt inocent sau familii întregi, pentru care luminile orbitoare erau o noutate și o aventură. Autorul articolului din „Realitatea ilustrată” semnalează de asemenea un fapt interesant, menționat și de Vlaicu Bârna: anume că, deși existau automatele din care îți puteai cumpăra singur cu fise mâncarea și băutura, la noi fusese reintrodus după câteva luni serviciul la mese din pricina apucăturilor românului: „În America, fiecare bloc de casă are automatul lui, nu găsești alt personal afară de bucătar, casieriță plus un băiat care adună tacâmurile întrebuințate. Noi suntem mai boeri, vrem să stăm la masă, să flirtăm cu lumea dimprejur și deaceea chelnerii și garderobierele au fost reintegrate în drepturile lor.” [7] Care mai era atunci diferența dintre un restaurant obișnuit și unul automat? Ei bine, la cel din urmă serviciul era mai rapid, mai prost și bacșișul mai mic. [8]

În articolul din 1932, autorul face un tur al automatelor din oraș, unele înăbușitoare și neospitaliere, altele moderniste și pline de lux, ca barul Colos, însă toate aveau un lucru în comun: produsele ieftine, o prăjitură, un crenvurșt sau o înghețată costând, de pildă, doar 7 lei. Însoțit de o domnișoară dactilografă, reală sau inventată, ziaristul profită de ocazie pentru a explica și cititorului modul de funcționare a automatului și micile sale dezavantaje:

„- Știi că n’am fost niciodată într’un Automat?
– Dă-mi voie atunci să explic cum merge aparatul. În schimbul banilor capeți dela cassă, pe care o vezi, niște fise. Uite, aci strecori două fise. Așa! lar suportul acesta de email alb, face o mică rotație și-ți prezintă prompt o bucată de pâine, acoperită cu o bucățică de șuncă și o felie de castravete. Desigur, îți plac mai mult icrele. Poftim.
– Merci, foarte drăguț. Vai, dar am impresia că sandwich-ul nu e tocmai proaspăt!
– Sunt convins. Aceasta e motivul pentru care lumea se grămădește la automatul deschis mai recent.” [9]

Îndărătul vitrinelor de sticlă rotative se întâmpla, desigur, ca mâncarea să stea expusă câteva ore… în plus față de normele de igienă alimentară. Dar articolul de revistă este prețios nu atât din pricina acestor informații privind receptarea automatelor de către populație și mici detalii triviale, cât pentru imaginile inedite din interiorul „Colos”-ului, imagini cu automatele elegante și moderniste de prăjituri și băuturi, pe care le puteți vedea mai jos:

Surse bibliografice
[1] http://bukresh.blogspot.com/2012/10/bucurestiul-interbelic-pe-bune-bar-colos.html
[2] https://www.facebook.com/alimentara/posts/2431118660252592
[3] Vlaicu Bârna, „Între Capșa și Corso”, Polirom, Iași, 2014.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] „Hai la Automat!”, Realitatea ilustrată, 11 februarie 1932.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
Menu