Hanul cu tei

0
1831
Hanul cu tei

Hanul cu tei

Ce parfum arhaic din Bucureştiul de altădată, cu boieri în caftane de mătase, trecând în goana telegarilor cu caleştele peste poduri de lemn, ne aminteşte frumosul nume al Hanului cu tei!

Pe locul acesta din inima Capitalei s-a răsfăţat pe vremuri un han cu tei umbroşi, ale căror flori, în faptul primăverii, parfumau până departe, la biserica Zlătari.

Dăinuind până în vremurile noastre. Hanul cu tei este un monument desuet al unei capitale, care ia aspect de New-York, în miniatură. Comerţul a cotropit de mult cartierul şi astfel Hanul cu tei şi-a schimbat menirea, devenind şi el un umil supus al zeului Mercur.

Hanul cu tei a avut vremurile lui de glorie, cari au ţinut până în ultimii zece ani. Se găseau aici în special lucruri de marchitănie şi cucoanele mondene se îmbulzeau în curtea pavată cu pietre de râu, prin magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin si mai frumos. Mărfuri de Lipsca, de Paris, de Dresda şi de Viena stăteau burduf în rafturile de lemn nevopsite şi aurul curgea ca un val furtunos în buzunarele negustorimii, instalată aici.

Pentru acele vremuri, negustorii din Hanul cu tei erau o elită închisă, unde se intra cu mare greutate. Pentru un magazin cât de mic, în curtea hanului se plăteau bani grei, sume ce par astăzi fabuloase, având în vedere halul de uitare în care erau lăsate aceste prăvălii cu dever de milioane.

Astăzi aspectul Hanului cu tei e neschimbat. Aceeaşi viaţă patriarhală de bazar turcesc, aceeaşi molcomă, prietenie domneşte între negustorii, care vând mai toţi mărfuri identice.

Mai la faţă, stau pânzarii, alături postăvarii şi marchitanii, amestecaţi unul ici, unul colea, la întâmplare. Dar de unde aici era un du-te vino permanent, acum e o pace, o linişte care prevesteşte agonia.

Mărfurile stau ca şi înainte, expuse pe tarabe de lemn, promiţând cumpărătorului toată tentaţia lor de lumini, de foc şi de culori. Dar nimeni nu trece pe-acolo, nimeni nu se apleacă să pipăie calitatea unei ţesături, nimeni nu priveşte desenul maestrit al unei pânze.

Pe scaune, in faţa dughenelor insalubre, care altădată, produceau aur curat, negustorii stau şi aşteaptă, band cafele (3 lei ceaşca mică) şi discutând politică.

Negustor hanul cu tei
Cel mai bătrân negustor din Hanul cu tei, un moş simpatic și vorbăreţ, ne spunea oftând :

—  Sunt zile când închid prăvălia fără să fac un ban saftea. Ehei ! ce vremuri am apucat noi şi unde am ajuns! Altădată, seara, mi-era frică să mă duc cu banii acasă, atâta bănet făceam toată ziua în prăvălie…

Eram înainte eu și patru băieţi pricepuți şi nu puteam sta un minut locului, atâta ne hărțuiau clientele. Azi sunt singur şi am timp să mă plictisesc, de mi s-a urât şi mie !

— Bine, dar cum explici d-ta decăderea Hanului cu tei ? am întrebat.

— Cum să explic ? Alte vremuri, alţi oameni, cu alte obiceiuri. Noi nu le mai cunoaştem. Femeile de azi cumpără marfă proastă în magazine frumoase, cu lumini şi galantare „cubiste”. Noi le dăm marfă aleasă, dar avem nişte chichineţe de magazine, în cari nici nu vor să calce… Se schimbă vremurile !

Bătrânul negustor, decanul Hanului cu tei, ne părăseşte. După 48 de ore, în sfârşit, se arată o clientă. E o bătrână sărmană, care vrea să cumpere jumătate de metru de stofă, pentru a petici o haină, ce i se pare ei încă bună.

Din înfloritorul Han cu tei nu a mai rămas nimic. Multe prăvălii, pentru care altădată s-ar fi dat bani grei, stau astăzi goale, cu jalnicele bilete de închiriat, atârnând îngălbenite pe uşă.

Şi curând Hanul cu tei se va prăbuşi sub loviturile casmalelor! Povestea lui romantică a durat prea mult….

În curând pe locul acesta, cu amintiri şi parfum vechi în nume, se va ridica un anost block-haus, la fel cu toate celelalte, răspândite în diferitele colturi ale oraşului.

Şi suntem siguri că nimeni nu va plânge după Hanul cu tei, măcar pentru numele lui, frumos ca o doină cu haiduci şi cu prințese.

Rex

Articol apărut în numărul 42 al revistei Ilustrațiunea Română din anul 1935.

perioada interbelica Hanul cu Tei

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY