La moartea „marelui” Stalin: ecourile zilei de 5 martie 1953 în presa R.P.R.

0
2660
Scânteia 11 martie 1953 - moartea lui Stalin
Sursa: Scânteia, 11 martie 1953

„Dragi tovarăși și prieteni, pentru partidul și poporul nostru moartea tovarășului Stalin constituie cea mai grea pierdere…”, așa își începea C.C. al P.M.R. comunicatul din 7 martie 1953. De mai bine de jumătate de deceniu, din decembrie 1947, în România se instalase, cu 19 ovații îndelungi, un regim de inspirație stalinistă, poate unul dintre cele mai dure din regiune. România intrase astfel pe făgașul celor 90 de procente, stabilite deja de la Yalta, de influență sovietică, iar subordonarea față de marele U.R.S.S. va fi desăvârșită. În 1953, un bilanț obiectiv spunea așa: elita politică și intelectuală fusese decapitată, dându-și sfârșitul în sistemul bine pus la punct de penitenciare și lagăre de muncă, apăruseră Orașul Stalin și Piața Stalin în capitală, se scria literatură și se creau opere de artă în stilul realismului socialist, iar orice urmă de pluralism ideatic ori politic fusese înlăturată. Linia impusă de Moscova era literă de lege, Vestul fiind vituperat, împreună cu Tito-trădătorul, pentru războiul din Coreea și numit fascist, imperialist, asasin, putred, iar trupele sovietice erau încă o prezență de 32.000 de suflete pe teritoriul țării.

Dispariția „părintelui popoarelor” în martie 1953 venea să zdruncine această „pace” ideală, după cum era numită în epocă, fiind un prim test major de rezistență pentru U.R.S.S. și influența ei în lume. Dar până la condamnarea crimelor staliniste de către Hrușciov, umbra conducătorului veghea încă asupra partidului, iar moartea sa va fi plânsă și deplânsă în mod exemplar.

Pe 2 martie 1953, I.V. Stalin suferea așadar un atac cerebral neașteptat, care îi lua pe nomenclaturiști pe nepregătite. Așa se face că boala „cârmaciului” va fi făcută publică abia după câteva zile. În R.P.R., Scânteia, organul principal de propagandă și (dez)informare al partidului, va publica mesajul P.C. al U.R.S.S. privind boala lui Stalin pe data de 5 martie, liderul comunist murind doar câteva ore mai târziu. A doua zi, pe 6 martie 1953, Scânteia titra, pe prima pagină împrejmuită de un chenar negru în semn de doliu, ocolind prea frustul verb „a muri”: „Tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin a încetat din viață”, alături de un portret sugestiv al acestuia.

Scânteia 6 martie 1953 - moartea lui Stalin
Sursa: Scânteia, 6 martie 1953

 

Doliul s-a manifestat pe toate palierele jurnalisticii autohtone, de la Scânteia, la revista de umor Urzica, fostă Furnica, care nu a mai apărut (deși inițial trebuia să apară în format alb-negru) și până la revista pentru copii Pogonici (numărul din 10 martie 1953), în care, într-un articol preluat din Pravda, pionierii își luau rămas bun de la părintele ocrotitor devenit nemuritor: „Inima ei de copil s-a strâns: Stalin nu mai este. Stalin trăiește! El trăiește în toate faptele mărețe ale poporului.” Iar copiii români din Orașul Stalin scriau la rândul lor: „Nu-l vom uita niciodată pe cel mai scump părinte, pe prietenul nostru drag, tovarășul Stalin!”

Însă nu doar copiii se lăsau purtați de emoția momentului, ci și personalități marcante ale vieții culturale. Scânteia abundă în discursuri laudative la adresa răposatului conducător, articolele semnate de Acad. M. Sadoveanu, „Marele geniu al omenirii progresiste” și Acad. G. Călinescu, „O figură gigantică a istoriei”, fiind asociate mesajelor scrise de eroii muncii, stahanoviști și stahanoviste deopotrivă. Inclusiv conducătorii cultelor din R.P.R. afirmau, la Patriarhie, cât de scump era Stalin poporului român. Iar Gheorghe Gheorghiu-Dej, proaspăt emancipat și eliberat de adversarii politici, îl numea, cum a făcut-o constant din ’49, „eliberatorul”.

Partidul nu se va limita doar la articole de presă laudative: în București, pe data de 9 martie, are loc un „meeting” (termen paradoxal vestic) de comemorare în Piața I.V. Stalin, actuala Charles de Gaulle: „Oamenii muncii își iau cu durere adâncă rămas bun de la marele conducător și învățător al omenirii muncitoare, eliberatorul și părintele poporului nostru, I.V.Stalin […] Din toate colțurile Bucureștilor, sute de mii de oameni înaintează, într-o tăcere deplină, spre piața Stalin” – în condițiile în care capitala număra pe atunci doar vreo 700.000 de locuitori.

Scânteia 10 martie 1953 - moartea lui Stalin Piata Stalin
Sursa: Scânteia, 10 martie 1953

 

În acea zi, la ora 11, timp de 3 minute, toate instituțiile și întreprinderile și-au suspendat activitatea, mijloacele de transport în comun s-au oprit din mers și sirenele întreprinderilor, locomotivelor și vapoarelor au sunat încontinuu. În București și în Stalin (Orașul, desigur, nu conducătorul însuși) au fost trase 24 de salve de artilerie iar copiii-pionieri nu au mers la școală.

Scânteia 10 martie 1953 - moartea lui Stalin
Sursa: Scânteia, 10 martie 1953

 

Pe lângă elogiile textuale și dările de seamă de la mitingul comemorativ, întâlnim în paginile Scânteii și articole care susțineau întărirea relațiilor de prietenie de nezdruncinat dintre U.R.S.S. și R.P.R. După cum am mai spus, oamenii din partid nici nu visau pe atunci la revizionismul lui Hrușciov. Și nici mai târziu, când acesta a sosit, nu au fost prea încântați de cunoștință, România rămânând fidelă stalinismului originar multă vreme. Desatelizarea treptată a lui Dej s-a produs tocmai pe fondul acestui refuz de a destaliniza regimul pe plan intern, altfel spus de a se supune noii linii impuse de Hrușciov. Iar reminiscențele staliniste se vor prelungi și ramifica grotesc, după cum observa Vladimir Tismăneanu, pe urmele lui Georges Haupt, până sub regimul ceaușist, împlinind în chip sumbru afirmațiile din martie 1953, conform cărora tovarășul Stalin ar fi devenit, pentru români, nepieritor.

 

Surse primare :

„Pogonici”, nr. 5, 10 martie 1953.

„Scânteia”, numerele din 5-12 martie 1953.

 

Surse secundare :

CIOFLANCA, Adrian & RADU, Adriana, Chipurile răului – Lacrimi, ipocrizie și frică la moartea lui Stalin (I), http://www.revista22.ro/chipurile-raului—lacrimi-ipocrizie-si-frica-la-moartea-lui-stalin-i-24413.html.

CIOFLANCA, Adrian & RADU, Adriana, Chipurile răului – Lacrimi, ipocrizie și frică la moartea lui Stalin (II), http://www.revista22.ro/chipurile-raului—romanii-la-moartea-lui-stalin-ii-24723.html.

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, editor Vladimir Tismăneanu, co-editori Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Humanitas, București, 2007.

GEORGESCU, Vlad, Politică și istorie. Cazul comuniștilor români 1944-1977, Humanitas, București, 2008.

HAUPT, Georges, „La genèse du conflit soviéto-roumain”, Revue française de Science Politique, 1968, nr.4, p. 669-684.

Stalinism revisited. The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe, editor Vladimir Tismăneanu, Central European University Press, 2009.

TISMĂNEANU, Vladimir, Stalinism pentru eternitate, Humanitas, București, 2014.

TISMĂNEANU, Vladimir, „Understanding National Stalinism: Romanian Communism in a historical-comparative perspective”, Wilson Center, Washington D.C., paper 25, http://www.wilsoncenter.org/publication/25-understanding-national-stalinism-comparative-approach-to-the-history-romanian .

VERONA, Sergiu, Military Occupation and Diplomacy: Soviet Troops in Romania, 1944-1958, Duke University Press, Durham, 1992.

Autor:

    Andreea Apostu

    Toate articolele

      NO COMMENTS

      LEAVE A REPLY