Deşi cunoscut mai ales pentru cronicile sale mondene savuroase, Claymoor a fost gazetarul care era mereu cu un ochi asupra evenimentelor importante ce aveau loc la Paris. Iar când încercările fraților Lumière s-au dovedit a fi încununate de succes, ziaristul de la L’Indépendance Roumaine a fost primul care i-a informat pe români cu privire la apariția cinematografului. Prima relatare despre minunea secolului sună astfel: „Dl. Felix Faure, preşedintele Republicii Franceze, a acceptat o curioasă propunere ce i-a fost făcută. Un fotograf ce-l va însoți în voiajul său în sud, îi va lua fotografii sub diferite aspecte şi le va reproduce, în fine, într-o manieră ce va face din ele o serie de fotografii animate, făcând gesturi, ridicând toasturi, sărutând fete, decorând primari şi prefecți… Suntem curioşi să asistăm la expunerea acestor fotografii”.
Cinematograful înregistrează un succes răsunător în toate capitalele europene, iar L’Indépendance Roumaine intuieşte câştigurile pe care le-ar putea avea aducând „proiecțiile luminoase” la Bucureşti, pe cheltuiala proprie. În acelaşi timp, îi cere lui Claymoor să pregătească publicul pentru o atare întâlnire şi, din acel moment, cronicarul începe o adevărată campanie de promovare a noutății reprezentate de invenția fraților Lumière. În ziua în care cinematograful intră în țară, Claymoor scrie cu satisfacție: „În sfârşit, a sosit! Această trufanda pe care întreg Bucureştiul se va grăbi să o deguste a debarcat ieri dimineață.”
Prima încercare de a prezenta „fotografia vivantǎ” se dovedeşte o dezamǎgire pentru publicul nerǎbdǎtor, din cauza unei defecţiuni ce va amâna proiecţia cu douǎ zile. Dar pe 27 mai 1896, la primul etaj al ziarului L’Indépendance Roumaine, decorat elegant cu un covor roşu şi draperii de catifea şi plin cu aristocraţia aleasǎ a Bucureştiului, lumina se stinge şi spectacolul începe. Claymoor înregistreazǎ stǎrile prin care trec cei prezenţi la proiecţie: de la mirare la teamǎ, de la confuzie la nedumerire.
Ca o picanterie, se ştie cǎ la aceastǎ primǎ întâlnire cu miracolul fraţilor Lumière, lumea a stat… în picioare, iar punctul culminant al proiecţiei a fost „tabloul înfǎţişând sosirea unui tren. Vǎzând cum se apropie locomotiva şi vagoanele tixite cu pasageri, publicul ţâşnise de pe locuri, înspǎimântat.” Totuşi, o nouǎ defecţiune opreşte trenul din înaintarea lui… periculoasǎ pentru nervii doamnelor. Spectacolul se reia urmǎtoarea searǎ şi de aceastǎ datǎ totul merge perfect.
Succesul este notabil, tot mai mulţi bucureşteni dorind sǎ participe şi ei la „şedinţele de cinematograf”. Spectacolul se va desfășura o perioadă în sala teatrului Hugo, cu mențuinea că pentru copii se plǎtea doar jumǎtate din preţul biletului de intrare. Ȋn acelaşi an, cinematograful ajunge şi în alte oraşe, în sǎli de spectacole sau, pur şi simplu, în barǎci improvizate, berǎrii sau corturi de circ.
Cinematograful transformǎ pe negustori în adevǎraţi antreprenori pentru cǎ publicul devine din ce în ce mai avid sǎ vadǎ „nǎzdrǎvǎnia franţuzului”.
Clădirea L’Indépendance Roumaine. sursa: istoriafilmuluiromanesc.ro
sursa: Adevărul, 09, nr. 2581, 9 iulie 1896.
„Filmul se vindea pe aceeaşi tavǎ cu berea şi… fuduliile. O reclamǎ a timpului suna cam aşa: Parcul Bazilescu, Str. Doamnei 10, ziua, seara şi chiar în timpul reprezentaţiilor preţ unic 30 bani halba, 20 bani ţapul. Cinematograf. Comedii şi şansonete. Mâncǎruri calde şi reci. Patricieni şi mititei. Intrarea liberǎ.” Un an mai târziu, cinematograful este „românizat”, adicǎ un român, Paul Menu, filmeazǎ cu succes parada militarǎ, cursele de cai, bufetul de la Şosea sau terasa cafenelei Capşa, unde printre scriitori, politicieni şi gazetari se afla şi Claymoor.