În perioada interbelică existau două mărci de șampanie rivale: Rhein și Mott, ce se duelau permanent în reclame atrăgătoare, atât în ziare și reviste, cât și la radio.
Este important de reținut că înaintea lui Rhein și a lui Mott, Ion Ionescu de la Brad, după câțiva ani petrecuți în Franța studiind agronomia, a realizat în 1841, la ordinul domnitorului moldovean Mihail Sturdza, prima șampanie românească, din strugurii culeși în via acestuia de la Socola [1]. Moldova devenea astfel a patra țară, după Franța (1700), Germania (1826) și Rusia (1840) în care s-a produs șampanie prin fermentare naturală în sticlă. În Italia aceasta a fost produsă în 1842, iar în Spania abia în 1872 [2].
Cea mai veche dintre cele două mărci de renume interbelice era șampania Rhein, produsă pentru prima dată în 1892, în pivnițele înființate la Azuga de Wilhelm Rhein, descendent al unei vechi familii de sași din Brașov, cu sprijinul lui Carol I [3]. Aici a fost creată șampania Rhein Extra, servită în cadrul ceremoniei de încoronare a Regelui Ferdinand I la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922 (meniul evenimentului fiind realizat de Casa Capșa) [4]. Sortimentul există și în prezent, fiind produs în pivnițele Azuga, achiziționate de Halewood în 1998.
În 1912, un anume Wilhelm Mott (iată, același prenume!), care a lucrat la pivnițele Rhein, creează șampania Mott, ce va străluci cu precădere în perioada interbelică. Acesta și-a construit fabrica pe Calea Giviței din capitală, iar în 1929 ea producea 100.000 de sticle de vin spumant pe an, devenind furnizorul Casei Regale (în locul celor de la Rhein) și al operatorului trenului Orient Express [5]. În 1948, la fel ca multe alte afaceri private, va fi naționalizată și redenumită Zarea, compania existând și astăzi.
Frunzărind presa antebelică în căutarea reclamelor, am aflat că „butelie” nu era folosit pe atunci pentru recipientul metalic umplut cu gaz, ca-n vremurile noastre, ci pentru sticlele de vin, fapt nu foarte surprinzător dacă ținem cont că provine din franțuzescul „bouteille”, care înseamnă „sticlă”. Astfel, revista de umor „Furnica” avea reclame la buteliile de șampanie Mott deja din 1915, după doar 3 ani de la înființarea fabricii:
Nici Rhein nu se lăsa mai prejos, având reclame mult mai dese, deși mai monotone (până în 1915), în paginile aceleiași reviste. Ne întrebăm dacă spargerea monotoniei, survenită în același an cu apariția reclamelor la șampania Mott, era o coincidență sau efectul concurenței:
Rhein și Mott se întreceau însă nu doar în imagini și reclame cu text standard, plat, ci și în versuri. Cea mai celebră confruntare l-a avut la mijloc pe Păstorel Teodoreanu. În perioada interbelică, Rhein avea o reclamă foarte cunoscută, prezentă pretutindeni: „Țineți minte 3 cuvinte,/ Vin, șampanie, Rhein.” Păstorel a venit cu ideea unei replici: „Un cuvânt spune tot, Mott!”, prilej de ceartă și de rivalitate sporită între cele două companii. Jocul liric a durat multă vreme, în perioada interbelică, dar și în cea antebelică, fiind publicate numeroase reclame în versuri la cele două tipuri de șampanie:
În Cartea abonaților de telefoane din București și județul Ilfov din 1938, am găsit și adresele de atunci ale celor două companii, precum și numerele de telefon. Rhein a fost prevăzător și a plătit o reclamă, ca să fie clar tuturor care este cea mai veche și mai bună șampanie din Regat:
Războiul acesta comercial, fascinant de urmărit datorită bogăției reclamelor și creativității generate, s-a oprit odată cu venirea comunismului și naționalizarea companiilor. După Revoluție, deși acestea au continuat să existe, fiind privatizate, vechea rivalitate interbelică nu a mai renăscut, în mare parte pentru că cele două mărci nu au reușit să-și recapete renumele de atunci.
Surse bibliografice