„Cafeneaua Fialkowski era școală, redacție, tribună, cerc diplomatic și renumit cuib de bârfeală, farse, intrigi”, ne spune Alexandru Obedenaru [1]. Constantin Bacalbașa plusează și susține că Fialkowski „era o adevărată instituție”[2]. Nimic fals în spusele lor, căci în acea cafenea, la Otetelișanu și la Capșa se adunau intelectualii bucureșteni în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acolo se duceau profesori, actori, scriitori, istorici și oameni politici, îndeosebi liberali care puneau țara la cale [3].
Localul a fost înființat de un polonez pe nume, după cum v-ați dat deja probabil seama, Fialkowski, adus în Țara Românească de cofetarul Camorelli, care avea o prăvălie în Pasagiul Român, în timpul războiului Crimeii [4]. Om priceput la afaceri, acesta a profitat de ocupația militară a celor trei imperii, mai precis de prezența ofițerilor care aruncau banii pe diverse distracții extravagante, și a luat în arendă grădina Waremberg în 1854, pe care a amenajat-o și deschis-o în același an. În fiecare seară, o orchestră de 40-50 de persoane, condusă de celebrul Wiest, încânta publicul cu concerte, alături de un taraf de lăutari și o muzică militară a armatei de ocupație [5].
Fialkowski a închiriat ulterior parterul casei Török de pe str. Ion Câmpineanu, în dreapta Teatrului Național, unde a deschis o cofetărie și o cafenea, după moda pariziană: „În acest stabiliment nou, decorat cu un lux de tot parisian, se găsește (sic!) bonboane de Paris, prima calitate; cartonagiu cel mai bogat și elegant; bonboniere cutii pentru Anul Nou; coșnicioare de mireasă ș.a. (…) Se găsește în toate zilele patiseria proaspătă, gâteaux-montés, petits-patés și surprises en sucre dintre cele mai variate.
Acest stabiliment are și un salon fasionabil, ca cele din Paris, pentru consumatorii de cafea, ciocolată și ceai, care de la Anul Nou vor găsi diferite jurnale franceze, germane și românești ca să petreacă ore plăcute.
Fialkowski speră ca înalta nobilime și onorabilul public vor urma și de acum înainte a-i acorda aceeași bunăvoință ca și până acum și că vor vizita magazinurile sale.[6]”
sursa: Carte poștala antebelică cu Piața Teatrului Național – Clădirea situată în mijlocul imaginii este cea în care a funcționat până în 1898 cafeneaua Fialkowski.
Fiind în proximitatea teatrului, unde se jucau și spectacole de operă, localul mai era cunoscut și sub denumirea „cafeneaua operei” [7]. În acest loc se strângeau figuri dintre cele mai interesante și excentrice. Îl puteai chiar vedea, de pildă, foarte rar, pe Eminescu intrând și cerând chelnerului un șvarț pe care îl plătea înainte să-l bea. Ușor taciturn, nu intra în vorbă cu nimeni și pleca după doar 10-15 minute [8]. Ce era șvarțul? O băutură importată din Europa Centrală, alcătuită din cafea și cicoare măcinată, ce se bea de obicei rece [9]. Ceva mai des îl puteai zări pe Alexandru Macedonski, compunând versuri la una din mesele cafenelei, în timp ce fuma cu nesaț din țigareta sa din chihlimbar galben, care ar fi aparținut, conform poetului, unui rege al Poloniei. Macedonski avea tot felul de pipe și portțigarete exotice, tipic orientale, din care nu se delecta însă doar cu tutun, ci și cu un „divin narcotic”, după spusele discipolului său D. Karnabatt, care n-a numit însă exact substanța: „…fuma mult, foarte mult, sorbind adânc, cu nesațiu, din divinul narcotic, pe când privirile îmbătate se pierdeau în nourul transparent de fum albastru care-i înconjura figura. Fumând, părea un pașă poet, visător și voluptuos, din O mie și una de nopți.” [10] Macedonski era bun prieten cu opiofilul Alexandru Bogdan Pitești, astfel încât este posibil ca poetul să fi fumat tutun amestecat cu hașiș și opiu [11].
sursa: turistinbucurestiro.blogspot.com – Aceeași Piață a Teatrului în perioada interbelică. În partea dreaptă clădirea care a adăpostit cafeneaua Fialkowski.
Existau și figuri mai puțin cunoscute de posteritate, cum ar fi profesorului de matematici de la liceul Sf. Sava, Alecu Borănescu, mare jucător de table și amator de trivialități. Când juca el ghiulbahar se isca un adevărat spectacol, iar clienții se strângeau pe câte două-trei rânduri în jurul mesei, unii dintre ei urcându-se chiar pe scaune ca să vadă mai bine partida, pentru că nea Alecu cânta fiecare zar, dând nume triviale și „bon mouri” cum le zicea el [12].
Acestuia i s-a făcut o farsă rămasă faimoasă în epocă. Foarte dezinhibat, conu Alecu folosea deseori cuvinte considerate „murdare” și „obscene” de lumea bună, înțesată de moralitate. Când era întrebat „Pe ce vrei să jucăm, coane Alecule?”, spunea, de pildă, invariabil: „Pe un c…t”. Domnul Ilie, șeful cofetar, era un adevărat artist. Întrebat dacă poate făuri din zaharicale răspunsul profesorului de matematici, acesta a răspuns pozitiv. Zis și făcut. Într-o seară ca oricare alta, Conu Alecu a venit la cafenea, a propus partida de ghiulbahar și celebra miză. Adversarul i-a răspuns:
„- Bine, Coane Alecule, primesc, dar să știi, cine îl câștigă să’l mănânce chiar aci.
– Să’l mănânce, mă, răspunde Conul Alecu, crezând că e numai o glumă.
Partida începe, adversarul face tot felul de greșeli și pierde. Pierzând, acesta strigă:
– Să vină c….ul Conului Alecu.
Și chelnerul aduce pe o farfurioară o prăjitură atât de bine imitând miza, încât Conul Alecu, deși era un om inteligent, se înșeală.
Furios ia farfuria cu prăjitură, o aruncă în mijlocul cafenelei și pleacă urlând:
– Sunteți niște mitocani! Am făcut rău că v-am dat nas etc.etc.etc.” [13]
Un „tip” neobișnuit era și Cilibi Moise, negustorul evreu de haine vechi, cunoscut pentru textele atipice cu care își atrăgea clienții în fața Bisericii Domnița Bălașa: „2 lei părechea de mănuși, 2 lei! În alte părți dați 4 lei ca să vă căzniți câte două săptămâni să le rupeți, la mine dați 2 lei și le luați rupte gata.” Într-o zi, a apărut la cafeneaua Fialkowski cu o pereche nouă de ghete. Tacticos, s-a așezat picior peste picior la o masă ca să-și savureze băutura, ridicându-și ostentativ gheata dreaptă în văzul lumii. Încălțămintea era, într-adevăr, de bună calitate, așa că ceilalți clienți l-au întrebat cât a costat. Cilibi Moise le-a zis că 6 lei: „Mă, nu minți? întreabă cei de față, mirați. Să n’am parte de copii, să mor aici pe loc dacă spui o minciună.” Evident, toți au dat năvală la magazinul Steaua Albastră, de unde le luase Cilibi, doar ca să vadă că ghetele costau de fapt 12 lei. Furioși, s-au întors la Fialkowski și l-au luat la rost: „Măgarule, ți-ai râs de noi! Și te-ai jurat și pe copii. Ghetele costă 12 lei, de ce ne-ai mințit? – Stați domnilor, eu nu v’am mințit. E adevărat că părechea de ghete costă 12 lei, dar eu când v’am spus că am plătit 6 lei nu v’am arătat decât piciorul drept.” [14]
sursa: ouatib.blogspot.com – Blocul Adriatica, înălțat în locul fostei case Torok.
Cu tipurile sale umane variate și boeme, cafeneaua Fialkoswki a fost timp de câteva decenii unul dintre reperele capitalei. În 1898, după moartea proprietarului, a dispărut și localul, urmat, în perioada interbelică, de clădirea în sine, ce va fi înlocuită de blocul modernist Adriatica, existent și astăzi.