Când treci astăzi pe bulevardul Elisabeta, pe lângă Cercul Militar Național, cu greu ai putea bănui că la parter a existat odată un cinematograf cu nume cel puțin misterios: A.R.P.A. Denumirea venea de la Asociația Română pentru Propaganda Aviației, înființată în 1926, ce avea ca menire încurajarea dezvoltării apetitului pentru zbor la noi în țară [1]. Pentru a strânge fondurile necesare funcționării sale, asociația a pus la cale, împreună cu Aeroclubul Român, o serie de evenimente (conferințe, expoziții, concursuri cu premii), prin care a reușit să obțină donații și cotizații substanțiale [2]. În 1929, a emis chiar un timbru benevol pentru susținerea aviației, care va deveni începând cu 1930 obligatoriu. Cu banii obținuți, asociația a deschis, printre altele, două cinematografe numite simplu „A.R.P.A.”, în București și în Câmpina[3].
Amplasat imediat după intersecția cu Calea Victoriei, A.R.P.A. deschidea șirul de cinematografe celebru în epocă, ce îi făcuse pe jurnaliști să numească pompos porțiunea dintre Cercul Militar și strada Brezoianu „Hollywood-ul românesc” [4]. Pe lângă A.R.P.A., pe această secțiune funcționau sălile de cinema Corso, Bizantin, Trianon, Femina, Regal, Capitol, Bulevard Palace, Forum. Noaptea, când se aprindeau reclamele luminoase și se auzeau fragmente din filme prin difuzoarele scoase de proprietari în stradă, colțul acesta de București părea desprins din alte capitale, cu mult mai moderne.
sursa: Realitatea ilustrată, nr. 416, ianuarie 1935 – Realitatea ilustrată anunță apropiata premieră a filmului „Bing-Bang” la București.
sursa: Rampa, februarie 1935
Cinematograful A.R.P.A. a rămas legat în istoria filmului românesc de premiera primei producții sonore românești, Bing-Bang, cu actorii Stroe și Vasilache în rolurile principale. Cei doi comedianți erau cunoscuți deja de public grație programului lor de succes de la radio „Ora veselă” (început în 1932) și pieselor jucate la Teatrul Alhambra, unde erau adevărate vedete. După recenta și brutala criză economică din anii 1929-1933, povestea a doi șomeri visători, proiectată pe 7 februarie 1935, a cucerit imediat publicul. Firul narativ nu era foarte complicat: într-o zi ca multe altele, în care își pierdeau timpul pe o bancă din Cișmigiu, cei doi șomeri se întâlnesc cu o veche prietenă, vânzătoare ambulantă, de la care cumpără un loz în plic. După aceea, aflând că e rost de un loc de muncă la Snagov, pornesc într-acolo cu o bicicletă „împrumutată” de la un comisionar. Aceasta se defectează pe drum, iar filmul urmărește cu atenție diversele giumbușlucuri făcute de cei doi pentru a ajunge la destinație și a face rost de mâncare după lunga călătorie. La întoarcere, intră în sediul Loteriei Naționale chiar când se extrage premiul cel mare și află că biletul lor e câștigător. Urmează apoi o secvență inspirată din nuvela lui Caragiale Două loturi, în care personajele își caută cu disperare în mica lor cameră de mahala lozul salvator. După ce mai înainte se prefăcuseră că sunt câini, pentru a primi un os de ros la mesele oamenilor, imagine emblematică pentru condiția șomerilor din acele timpuri, cei doi se îmbracă acum elegant, datorită premiului obținut, și își cumpără un automobil ultra-modern, spunând adio sorții lor vitrege [5].
sursa: Rampa, februarie 1935 – A treia săptămână de „formidabil” succes al filmului
Lumea a empatizat îndată cu povestea de pe ecran, așa că o lună întreagă filmul a rulat la A.R.P.A. cu casa închisă. Critica a primit și ea producția cu entuziasm, titrând elogios: „Un succes fără precedent” (Rampa), „Satisfacția unei izbânzi” (Cinema), „Publicul vrea filme românești” (Dimineața) [6]. În Rampa, Ion Bogdan situează comedia autohtonă pe aceeași treaptă cu producțiile de top din străinătate: „Succesul filmului românesc Bing-Bang a întrecut cele mai optimiste așteptări. De două săptămâni sala cinematografului A.R.P.A. nu poate satisface toate cererile spectatorilor care vor să vadă filmul. Dealtminteri, succesul nu trebue să surprindă pe nimeni. Bing-Bang este primul film în care graiul românesc răsună de la început până la sfârșit pe ecran. Dacă nu ar fi decât aceasta și încă succesul ar trebui să pară pe deplin justificat. Dacă adăogăm însă la aceasta faptul că Bing-Bang poate sta ca realizare în sine alături de filmele de acelaș gen produse de ecranele străine, înțelegem de ce entuziasmul spectatorilor este atât de mare.” [7]
Un cronicar anonim din revista Cinema (numărul din 15 februarie 1935) scria de asemenea că filmul nu doar îi amuză pe spectatori, ci și îi și emoționează, prin melancolica privire asupra vieții șomerilor: „În decursul a aproape două ore de spectacol, buna dispoziție nu te părăsește și când s-a terminat o glumă la care ai râs copios, ești imediat surprins de alta care te face să continui râsul. Stroe și Vasilache au reușit să ne dea și nota melancolică a doi șomeri în mizerie… Dar marele lor merit este că, fără artificii sau șarje inutile, au imprimat prin jocul lor o sobrietate paradoxal comică eroilor lor nenorociți. Nimic de prisos, nimic exagerat, și totuși fiecare scenă este o ocazie de râs prin prin trouvaille-urile acestor doi comici excelenți.” [8]
sursa: fotografie din Arhiva Radio România – Stroe și Vasilache
Ca o curiozitate, tot la A.R.P.A. a avut premiera și filmul Albă ca zăpada și cei 7 pitici, în 1937, cea mai lungă producție de desene animate din acele vremuri (90 de minute), care costase 200.000.000 lei și fusese realizată din peste 250.000 de desene diferite, conform Realității ilustrate[9]. Din fericire, există și o fotografie nocturnă în care putem zări, în partea din dreapta sus, reclama luminoasă a cinematografului A.R.P.A. la filmul lui Walt Disney.
sursa: Realitatea ilustrată 13 decembrie 1937 – Realitatea ilustrată descrie noul film animat.
