Articol integral apărut în Magazinul | 1933

Grădinile și teatrele de vară, de acum patruzeci, cincizeci de ani, erau mult mai prețioase pentru bucureșteni decât cele de azi. Nu că erau mai bune. Dimpotrivă s’ar putea spune că azi suntem în plină propășire: teatrul a progresat foarte mult. Totuși grădinile bucureștene erau odinioară foarte mult prețuite pentru că pe acea vreme nu existau localuri de distracție ca astăzi. Nu exista cinematograful; nu exista „Radio” și nici măcar gramofonul nu era răspândit.
Edison inventase de curând minunata mașină, care avea glas de om. Mașina fiind presentată la Academia de știință din Paris, unul dintre cei de față se repezi să ridice fața de masă, „spre a descoperi pe omul care se ascunsese dedesubt.”
Pe străzile Bucureștilor apărură atunci un fel de lăzi, cu multe șnururi având la capete niște receptoare speciale ale căror capete se introduceau în ureche. Pe acolo se auzea primul bâzâit al plăcii vibratoare în legătură cu sulul de ceară, pe care genialul Edison imprimase primele sunete; aceste prime demonstrații au minunat întreaga lume și au minunat și pe bucureșteni. Primele representații de cinematograf au fost și ele mai mult un fel de încercări: mici scenete, un câne care sare peste o frânghie, sau printr’un cerc, etc.

Dintre primii antreprenori de cinematograf să cităm pe căpitanul Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă. Acesta a făcut o încercare la băile Eforiei; Dar și-a pierdut capitalul și a trebuit să renunțe căci nu voia să vie lumea la cinematograf.
În anul 1906 a fost un cinematograf la Expoziția Jubiliară, dela Parcul Carol, care a început să-și facă o reclamă timidă – mici informații de două-trei linii, prin ziare. Totuși cu mai mulți ani înainte, pe la sfârșitul secolului trecut, a fost un cinematograf, care începuse să fie puțin luat în serios; întreprinderea își clădise și un mic local în str. Doamnei, colț cu str. Academiei.

Spre cinstea mahalalelor bucureștene, trebuie să spunem că ele cele dintâi, au adoptat patefonul, care pe vremea aceea avea un fel de trompetă. Se căra lumea la petreceri, ținând la subsioară cutia, iar în mână enormul cornet de metal. Aparatul nu se numea atunci patefon, ci fonograf sau gramofon, cum îi ziceau unii…
Pe la sfârșitul secolului trecut “lumea bună” din București se rușina să-și cumpere “patefoane” și

Cișmigiu. sursa: Magazinul, 1933.

continua să cânte la piano, după cum odinioară în apus pianul – atunci când s’a inventat a fost considerat ca un instrument burghez, de a doua mână, față de nobilul clavecin, instrumentul care se găsea numai în casele aristocraților. Dar înaintea acestor inovații nu era aproape nimic la București. Existau doar micile grădini, de pe lângă cârciumi, unde în fum de mititei și fripturi cântau tarafuri de lăutari țigani:

Și fincă și pencă
Eu te-am văzut
Inimioara mea
Cu tronc la inimă
Mi-ai căzut
Inimioara mea!

Singura orchestră civilizată era aceea a lui Rubinstein de la terasa Frascati, unde alergau toți melomanii din Capitală, iubitori de muzică mai bună. Înainte de 1888 – când s’a construit Ateneul, nu se prea dădeau concerte căci nu era nici o sală de concert. Chiar sala Lidertafel s’a construit mai târziu. Pentru aceste motive, teatrele de vară erau foarte căutate.
Opereta a avut epoca ei de glorie la parul Oteteleșanu, din dosul fostei terase Oteteleșanu, parc care pe vremea aceea avea copaci bătrâni, devastați mai anul trecut.
Acolo compania Grigoriu își dădea regulat reprezentațiile. La teatrul din parcul Oteteleșanu au jucat și cântat atunci Maximilian, Leonard, Grigoriu, Carussi, Ciucurette, Niculescu-Buzău, Tănase, Elena Mavrodi, Micioara și atâția alții..
La parcul Oteteleșanu au avut și stagiuni de operă cu Mara d’Atsy, Băjenaru…
Un alt teatru de vară foarte frecventat acum patruzeci de ani era cel din grădina Rașca.
Grădina Rașca își avea intrarea prin str. Academiei alături de vechea casă Watson & Youell, din dosul nouei aripe a Universității. Grădina era destul de mare: se întindea peste tot locul unde e acum palatul Școalei de arhitectură, având o intrare dosnică și prin str. Biserica Enei. Era și acolo o clădire veche, unde pe la sfârșitul secolului trecut se instalase tipografia “Speranța” întreprindere cooperativă a vechiului partid social democrat. Înainte de a se instala tipografia, fusese acolo bufetul teatrului de vară “Rașca”.
La “Rașca” s’au jucat faimoasele “Hapuri miraculoase” cu Poenaru care din nenorocire a murit tânăr, mușcat de un câine turbat. Tot la Rașca a jucat Tănase în “Escadronul III”. La Rașca au fost două scene, una mai mica, unde a jucat Poenaru. Apoi la renovare, s’a construit o altă scenă pe stânga. Grădina Blanduziei, foarte reputată pe vremuri, era locul unde sunt acum galeriile Blanduziei. Pe la începutul secolului au jucat Niculescu Buzău, Murgeanu, Achil Popescu, Tănase.
Opereta „Fetița Dulce” a avut pe vremuri mare succes in această grădină cu Margareta Dan, Leontina loanid, Carusi, Leonard, Maximilian, Ciucurete etc.
În curtea hotelului „Dacia” (cam pe aci fusese in vremea veche „Hanul Manuc” cel vestit, citat de toți cronicarii) era deasemeni o grădină de vară cu scenă.
Aci a organizat Gr. Ștefănescu, cu mari sacrificii bănești și multă osteneală admirabile stagiuni de operă cu Băjenaru, Aurel Eliad și alți cântăreți români. Opera română ar putea serba un jubileu al ei, luând ca punct de plecare prima reprezentație data sub îngrijirea lui Gr. Ștefănescu.

Grădina Ambasadori se afla pe str. Academiei, unde este acum Teatrul Cărăbuș. Intrarea era tot prin str. Academiei, dar dădeai întâi într’un loc reservat pentru scopuri sportive. Veneau niște uluce înalte cu o altă intrare, ce da în grădina Ambasadori, plină de mese, cu scaune în jur, și unde consuma publicul.
Dealtfel așa era moda pe atunci. La teatru intrai gratis, dar erai obligat să consumi ceva; și pe când se cânta sau se juca, circulau chelnerii printre mese servind publicul. Tot așa era și la Oteteleșanu și la Blanduzia.
Numai în față și la mijloc se așezau un șir de staluri, locuri rezervate pentru cei ce voiau să-și plătească intrarea. Mai târziu s’au pus taxe mici și la mese.
Mesele se ocupau de vreme. Cu două ore înainte de începerea reprezentației venea câte un reprezentant al familiei sau mai mulți ca să bea bere, ocupând o masă mai aproape de scenă, pe delăturile stalurilor, sau mai la mijloc, în față, astfel ca să poată auzi și vedea mai bine.
La grădina Ambasadori s’au jucat pe vremuri comedii, sub îngrijirea lui Davila. În fine să cităm grădina „Mitică Georgescu”, devale de Câmpineanu, lângă Teatrul Național, unde au jucat: Bobescu, Poenaru, Achil Popescu, Niculescu Buzeu și alții.
Aci au avut succes diferite melodrame, cari purtau cam astfel de titluri:
,,Orfana din Dorna”, ,,Sacrificarea lui Isac” etc.
Acum douăsutecincizeci de ani bucureștenilor le plăcea să iasă la iarbă verde, prin împrejurimi, pe unde se așezaseră diferite „fântâni” „kioscuri” și cârciumi. Pe aci cântau lăutari, în giubele lungi, până la pământ:

Frunză verde de cicoare
La Filaret, la isvoare
Mult e umbră și răcoare
Și apă răcoritoare.

Pe unde e acum strada Berzei, era vestita „Cârciumă din pădure”. Apoi mai era „grădina cea băltoasă a Cișimigiului” și câte altele. Mai eră pe atunci moda „kioșcurilor”, pe unde se strângea lumea:
La tulpini de meri
Mese de boeri
Danturi de curteni
Și de negustori.

Alexandru Vodă Ipsilante a făcut două kioșcuri: unul la Herestrău, construit după moda turcească și altul la Cotroceni. Mitropolitul Dositie Filitis a împodobit cu niște colonade de toată frumusețea un alt kiosc construit de mitropolitul Filaret II, pe dealul care-i poartă numele.
Ca o curiozitate să notăm că Doamna lui Alexandru Vodă Ipsilante nu venea niciodată la kioșcurile, pe unde petrecea Domnul cu boerii. Fiind o fire se pare plină de poezie îi plăcea mai mult natura nemeșteșugită.
Ea se pierdea ore întregi prin păduricea, ce era pe malul eleșteului Sf. Elefterie. Pe locul unde acum e podul Sf. Elefterie și cam pe unde era proectat să se construiască gara Centrală era pe vremuri o pădurice, care adăpostea adeseori, ore întregi noaptea, pe Doamna lui Alexandru Vodă Ipsilante. lată, pe scurt, o privire retrospectivă asupra grădinilor de iarnă din București.