Articol integral apărut în Magazinul | 1931

„În viață, trecem ca printr’o pădure de simboluri”, spunea Baudelaire.
În cartierele negustorești din Capitală, trecem printr’o pădure de simboluri foarte vizibile, printr’o expoziție de tablouri vulgare, cu mari inscripții, ce vor să fie atrăgătoare: firmele comerciale se țin lanț, și e o adevărată concurența de pitoresc si imaginație, pe fațadele magazinelor din Lipscani, Bărăției, Carol sau Bazaca… Ce nu se află oare zugrăvit, pe tablele dreptunghiulare (de tinichea? Culorile cele mai vii sunt întinse pe firme, de mâini nedibace, ca să atragă privirile. Și totuș, trecătorul distrat sau posomorit, nu le dă nici o atenție.
Firmele sunt însă foarte amuzante, în simbolismul lor naiv și uneori reprezintă chiar un efort de imaginație poetică. „Ghemul de aur” zugrăvit pe ele, e o mica creațiune pseudo-artistică, o concepție isvorită din anume necesități comercialo-estetice, determinată de influențe precise, de nostalgii negustorești, de ingeniozități nebănuite. Firmele au psichologia și estetica lor particulară; ele formează aproape un folklor târgoveț, care e de mirare că nu și-a găsit și el cercetătorii, ca folklorul sătesc.

E just însă, că trebue să-ți placă mult să flanezi, (pe românește: să fii cam gură-cască) pentru ca să-ți faci o ocupație (din citirea, comparația și critica firmelor de pe stradă. Nu e însă o ocupație lipsită de savoare.
Astfel, după lungi cercetări în domeniul firmelor comerciale (există ursuzi cari le studiază de pildă din punct de vedere juridic, când estetica lor e atat de amuzantă!), am ajuns la o primă concluzie, că unul din factorii cari determină, într’o însemnată măsură pe un negustor, să aleaga cutare emblem pentru firma lui, și nu alta, e moda.
Moda îmbracă cu o oarecare iluzie de eternitate, cele mai trecătoare manifestațiuni. („Cine ar fi crezut c’o să mai revie rochia lungă”? se întreabă azi cronicăresele modei, în toate cotidianele și revistele ilustrate).

Așa cum omenirea a crezut o clipă în permanentizarea rochiei scurte, tot astfel au fost manifestații care, fiind la modă, lăsau iluzia că nu vor mai pieri. Când tangoul fu adus pe bordul transatlanticelor moderne, din Tavernele sud americane în saloanele Parisului, dansul acesta era atât de mult la modă, încât, după numele lui, am avut culoarea tango (roz-portocaliu), țesături tango, țigări tango, coafură tango.

sursa: Magazinul, 1931.

Azi, câți își mai aduc aminte de culoarea tango? Și totuș, a rămas o fosilă amintitoare de gloria tangoului: pela Sfântul Gheorghe, există și azi o firmă decolorată, „La pălăria tango”, pe care se vede un joben, care din portocaliu cum era, a devenit ca de rugină. Tot ce a violentat actualitatea și a dominat cândva gustul publicului, a lăsat urme, pe firmele magazinelor de tot felul. S’ar putea, după ele, face o reconstituire istorică. După tango, am avut furia charlestonului, despre care ne amintim azi tot atât de puțin, ca și despre polca strămoșească. Ei bine în acelaș cartier negustoresc din Capitală, există magazinul „La Charleston”.