Leon Alcalay a fost, neîndoielnic, cel mai cunoscut anticar și librar al Bucureștilor. Născut în 1847 într-o familie de evrei de rit spaniol, ai căror strămoși veniseră în Țara Românească cu mult timp înainte, Leon a început de foarte tânăr să vândă prin capitală volume vechi și broșuri: „Fiind copil de oameni fără dare de mână, a învățat cum a putut clasele primare și două-trei clase gimnaziale și după aceea s-a pus pe muncă și a început greaua luptă pentru crearea unei existențe onorabile, vânzând cărți, broșuri și reviste vechi și rare, mai întâi alergând ziua prin oraș și vizitând ca ambulant pe amatori.” [1]
După ce a reușit să acumuleze un mic capital, Alcalay și-a cumpărat în 1864 două dulapuri mari și s-a așezat la întretăierea Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei) cu noul bulevard, ce se va numi mai târziu Elisabeta, pe atunci un loc viran. În 1867 a început construcția clădirii Grand Hotel du Boulevard (existentă și astăzi), astfel încât anticarul a fost nevoit să se mute, petrecându-și următorii ani în perimetrul Căii Victoriei, mai întâi în preajma Prefecturii Poliției, mai apoi pe locul actualului Palat Nifon [2]. Când primăria a demolat prăvăliile pentru construcția palatului, în 1883, Leon s-a mutat de unde a plecat, la intersecția dintre Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta, la parterul Hotelului Boulevard [3].
sursa: negrupealb.ning.com – Grand Hotel du Boulevard, cu librăria Alcalay la parter, în partea stângă.
Magazinul său avea o secție de anticariat, îndeletnicire de care Alcalay nu se putea desprinde, una de cărți în limba română și străine, precum și o secție de papetărie și carte școlară. Celebritatea lui va crește exponențial odată cu preluarea colecției Biblioteca pentru Toți de la Carol Müller, răspândind prin țară atât opere ale autorilor români, cât și traduceri din literatura universală la prețuri foarte mici. Formatul de carte de buzunar, nepretențios și portabil, făcea această colecție foarte atractivă pentru cititorii de ambele sexe, de toate vârstele și categoriile sociale. Puteai zări volumele în tramvai, în tren sau pe o bancă în Cișmigiu, în mâinile unui elev, ale unei domnițe sau ale unui pensionar. Nu exista bibliotecă publică sau privată, urbană sau rurală, care să nu cuprindă câteva exemplare din Biblioteca pentru Toți. Faima dobândită de colecție i-a adus un venit considerabil lui Alcalay, ceea ce i-a permis să mărească numărul de titluri, tirajele și calitatea tipăriturii. Eforturile sale de popularizare a cărții au fost recompensate cu funcția de vicepreședinte al Asociației librarilor din țară [4].
sursa: turistinbucurestiro.blogspot.com – Vedere asupra colțului din stânga al Hotelului Boulevard, de la intersecția Calea Victoriei cu Elisabeta. Se pot observa în imagine și vechile prăvălii de dinaintea extinderii librăriei.
Librăria a cunoscut o serie de momente dificile din pricina Marelui Război, perioadă în care activitatea i-a fost întreruptă, fiind preluată apoi în 1923 de Iancu Șaraga și S. Schwartz, care au salvat-o de la dispariție și i-au dat o nouă strălucire. Dacă înainte prăvălia avea un aspect modest, cu o singură intrare și două galantere, în perioada interbelică aceasta dobândește o fațadă de marmură, mai multe intrări și 14 vitrine, fiind considerată de Ioan Massof o „podoabă a Bucureștilor” [5]. Această extindere a fost posibilă prin achiziționarea întregului colț al clădirii dinspre intersecția Căii Victoriei cu bulevardul Elisabeta, demolarea prăvăliilor și a atelierului de croitorie din acea aripă, desființarea bolților interioare și a unui număr de pereți despărțitori [6]. Noii proprietari au continuat și editarea Bibliotecii pentru Toți, difuzând în zece ani nu mai puțin de 50 de milioane de volume în țară. Aceștia au editat operele Reginei Maria, ale lui Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Victor Eftimiu, Tudor Arghezi, Ion Agârbiceanu, Barbu Delavrancea, Emil Gârleanu, N. Iorga, Marta Bibescu, Cezar Petrescu, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu și mulții alții [7]. De asemenea, au inițiat colecții noi, pentru tineret sau specializate, cum ar fi Colecția Hamangiu, reunind cele mai importante lucrări juridice românești, și Colecția Legilor Românești, în care apăreau publicate toate legile țării [8].
sursa: ouatib.blogspot.com/ – Librăria Alcalay devine „Librăria Remus Cioflec” în 1940. Pe fundal se observă și aspectul interbelic, extins, al prăvăliei.
Vlaicu Bârna își amintește de bătrânul vânzător Iulius, care răspundea de cartea străină, mai exact franceză, a librăriei în perioada interbelică. Tot el ne povestește cum în fiecare zi, la orele prânzului, își făcea apariția Liviu Rebreanu, care, după ce-și ținea orele de latină la liceul Mihai Viteazu, lua tramvaiul 14, la care avea abonament și mergea la Alcalay. Cobora la Universitate, iar după ce se interesa de ultimele apariții și discuta cu câțiva cunoscuți, pornea spre casă, făcând întotdeauna un mic ocol prin Cișmigiu [9]. Librăria devenise de altfel un loc predilect de întâlnire pentru scriitori, în special la orele prânzului, între 12 și 13, fiind frecventată asiduu de Eugen Lovinescu, până la moarte, și de alți scriitori, critici și istorici literari ai vremii.
Prăvălia își va schimba numele în 1940, când va fi preluată de Remus Cioflec, venit să se refugieze la București după ce Clujul, orașul său de baștină, a fost anexat de Ungaria împreună cu o parte importantă a Ardealului în urma Dictatului de la Viena. Schimbarea denumirii ar fi fost legată și de politica antonesciană a românizării numelor, pusă în aplicare la acea dată [10]. Librăria și Editura „Remus Cioflec” au continuat să funcționeze în anii războiului și cei postbelici, până la instalarea regimului comunist.