Conform lui Vlaicu Bârna, perimetrul aflat în preajma intersecției bulevardului Elisabeta cu Calea Victoriei a găzduit, în perioada interbelică, o adevărată constelație livrescă, constituită din cele mai importante librării ale vremii: Socec, Alcalay și Cartea Românească (al cărei sediu se afla pe locul blocului cunoscut în perioada comunistă drept Romarta Copiilor)[1].
Ucenic al librarului Gheorghe Ioanid (cunoscut astăzi doar prin parcul ce-i poartă numele în cartierul Icoanei), Ioan V. Socec și-a deschis librăria în aprilie 1856, într-o perioadă tumultuoasă și neclară din punct de vedere lingvistic, în care se scria amestecat, deopotrivă cu caractere chirilice și latine, și normele ortografice și ortoepice ale limbii române moderne nu fuseseră încă stabilite [2]. În ciuda acestui fapt, Socec s-a impus rapid pe piața de carte bucureșteană, destul de redusă pe atunci. Astfel, după doar un deceniu și jumătate de la inaugurare, grație capitalului acumulat, deschide un atelier de arte grafice împreună cu tipograful brașovean Dumitru Teclu, fratele chimistului Nicolae Teclu [3]. Cu timpul, va deveni singurul proprietar și va extinde atelierele, adăugându-le secții de litografie, zincografie, legătorie artistică și cartonaje [4].
sursa: Carte poștală antebelică – Vechiul sediu al librăriei ridicat în 1907 pe Calea Victoriei.
În 1907, librăria își ridică un sediu impunător la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Lipscani. Afacerea este preluată în 1919 de la moștenitorii lui Socec de către Iancu Șaraga și S. Schwartz, care vor cumpăra, patru ani mai târziu, și prăvălia lui Alcalay [5]. Cei doi vor duce, la fel ca în cazul celei din urmă, un efort susținut de extindere și de modernizare, astfel încât, de la doar 3 sucursale în țară (la Ploiești, Iași și Craiova), Socec va ajunge la 11: pe lângă cele deja menționate, au mai apărut librării și la Galați, Constanța, Călărași, Slobozia, Târgoviște, Oradea, Râmnicu-Sărat și Turnu-Severin [6]. Au fost de asemenea aduse mașini tipografice și litografice noi, în 2 culori, iar zincografia producea clișee pentru ilustrații în 3-4 culori, calitatea produselor rivalizând cu cele din străinătate. Atelierele se măresc și ele, adăugându-se celor deja existente secții de registre, plicuri, fotografie, stereotipie, turnătorie de litere, ștampile, de reparat mașini de scris și tocuri rezervoare [7].
Spațiul devine însă rapid neîncăpător, astfel încât este demolat, în locul lui fiind construit un edificiu elegant în stil Art Deco, pe care librăria îl va împărți din 1928 cu celebrele Galerii Lafayette: „Vechiul local a fost dărâmat și, printr-o muncă metodică, de zi și de noapte, librăria care în 1919 avea numai două etaje, capătă înfățișarea unui splendid palat cu șase etaje și trei subsoluri, durat pe o suprafață de 1800 metri pătrați. Astăzi, Galeriile Lafayette înfățișează ca o vastă întreprindere occidentală, cu 80 de raioane, cu imense vitrine ce-și schimbă ispitele în fiecare săptămână, cu mii de cumpărători ce se perindă zilnic ca un neîncetat șuvoiu prin largile galerii, pe scările monumentale ce duc dela un etaj la altul și în cele patru ascensoare în continuă mișcare.”[8]
sursa: „Realitatea ilustrată”, decembrie 1932 – Desen al noii clădiri.
Construcția a fost de altfel finanțată consistent de întreprinderea franceză, în urma unui acord comercial încheiat de Iancu Șaraga și S. Schwartz. Această coabitare va transforma clădirea într-un punct comercial nodal al Căii Victoriei și, de ce nu, al capitalei. Noutatea sa absolută era de a aduce sub același acoperiș produse dintre cele mai diverse, ajutându-i pe bucureșteni să facă economie de timp.
Editura Socec a continuat să publice colecțiile deja existente de manuale școlare, cărți științifice, literatură și lucrări juridice. La împlinirea a 80 de ani de la înființare, a fost inițiată și o nouă colecție, „Biblioteca Noastră”, adresată tineretului [9]. De altfel, prin sucursalele sale, Socec a contribuit decisiv, conform lui Ioan Massoff, la răspândirea cărților în țară, în special în Ardeal, contribuind de asemenea la crearea unor biblioteci sătești și urbane. [10]