Editura Cartea Românească ia naștere în 1919, prin asocierea mai multor case de editură și tipografii cunoscute ale epocii: atelierele lui C.I. Rasidescu (urmașe ale vechii tipografii a lui C.A. Rosetti), Librăria & Editura „Ioanițiu și fiii“ din 1858, „Librăria Școalelor“ din 1891, Institutul de Arte Grafice „Flacăra“ (format în jurul revistei cu același nume în 1911) și Institutul „Minerva“ din 1898 [1]. Acesta din urmă pune la dispoziția noii societăți sediul său de pe bulevardul Academiei (în prezent Elisabeta), colț cu Calea Victoriei, extins gradual de la 3 la 4 etaje în 1930 și la 6 în 1938 [2]. Grav avariat de bombardamente în timpul războiului, edificiul atât de cunoscut dispare din peisajul cultural bucureștean. Locul său este ulterior ocupat parțial de imobilul numit în perioada comunistă „blocul Romarta”.
sursa: „Realitatea ilustrată” – Blocul Cartea Românească, cu librăria la parter, în preajma sărbătorilor de iarnă
Librăria de la parterul clădirii este descrisă astfel de Vlaicu Bârna: „…era un patrulater uriaș, având în față tarabe și rafturi cu cărți, iar în partea din fund manuale școlare, rechizite și papetărie. La cărți literare șeful de raion era un bărbat oacheș, cu părul pana corbului și mișcări iuți, pe nume Mișu Brandeski, renumit pentru atenția pe care o arăta clientului, dar și pentru cunoștințele lui despre marfa pe care o vindea. Cu toți scriitorii, Mișu se dovedea a fi prieten.” [3] O scară largă ducea mai apoi la demisol, unde se afla secția de carte franceză, îngrijită de domnișoara Mitzi, o femeie fără vârstă, în ținută severă, dar „cu o inimă de aur”. Spațiul de la demisol este prezentat astfel de către același Vlaicu Bârna: „Dădeai acolo de o odaie mare, în mijlocul căreia se afla adâncitura unui cerc de beton în formă de cupă, cu raza de doi metri, în care se aflau cărți ale clasicilor francezi, în ediții populare și la prețuri derizorii. Se putea cumpăra, de pildă, Le Génie du christianisme în două volume pe prețul a două feluri de mâncare de la automatul Herdan.”[4] Automatul Herdan era un bar de tip american cu automate, unde mâncarea era foarte ieftină.[5]
Pe lângă cărți, albume, manuale, rechizite școlare, produse de papetărie, bucureștenii puteau găsi în librărie jucării și felurite cadouri, cu precădere în perioada sărbătorilor. Ba chiar, dintr-o reclamă publicată în „Realitatea ilustrată” deducem că se puteau achiziționa pe timp de vară și… costume de baie:
Grav afectată de bombardamentele americane din aprilie 1944, clădirea dispare din peisajul cultural bucureștean pentru totodeauna. Editura îi mai supraviețuiește până la instalarea regimului comunist, în 1948, când este desființată. Ea va renaște însă în 1970, ca editură a Uniunii Scriitorilor, sub conducerea lui Marin Preda, când cunoaște o nouă perioadă de glorie [6]. Volumul de povestiri al acestuia, „Întâlnirea din pământuri”, lansat în 1948, fusese, de altfel, ultimul titlu reprezentativ apărut la Cartea Românească înaintea desființării [7]. Sub conducerea sa și ulterior a lui George Bălăiță, sunt publicate până la Revoluție peste 5000 de titluri, în 10 milioane de exemplare. În prezent, Cartea Românească aparține în continuare Uniunii Scriitorilor, volumele fiind însă publicate sub administrarea editurii Paralela 45 [8].