blocul ARO
Blocul ARO, 2015.
Blocul ARO, anii '30
Blocul ARO, anii ’30

 

 

 

 

 

 

Cunoscută în ziua de azi drept Blocul Patria, impozanta clădire situată pe bulevardul Magheru, pe locul fostei case Marghiloman, reprezintă prima realizare majoră a modernismului românesc.

În anul 1929, Asigurarea Românească organiza un concurs public în vederea construirii unui imobil pe una din arterele importante ale orașului. Deși acesta va fi câștigat de echipa formată din Horia Creangă, Ionel Creangă și Lucia Dumbrăveanu, ideea proiectului îi aparține lui Horia, după cum afirma „(…) am conceput ARO într-o noapte, dintr-un tot, ca în vis, în forma, volumetria pe care o vedem. Ulterior  s-au ivit greutăți considerabile ca să încadrăm imobilul în plafonul financiar foarte limitat al clientului.”

Compoziția volumetrică este aspectul cel mai inovator adus de blocul ARO. Astfel, cele două aripi, având regimul de înălțime de P+7 etaje spre bulevard și P+4 etaje spre stradă, cu ultimele două etaje retrase față de planul principal, sunt dezvoltate pe orizontală și se articulează cu un turn masiv de P+10 etaje.

Explicând alegerea retragerii turnului față de intersecție, Creangă vorbea despre proiect astfel: „Totul se înscrie într-o linie mare continuă, orizontală, în care se încadrează circulația vehiculelor. Numai intersecțiile de străzi sunt acuzate prin motive de oprire verticală, și acelea retrase din primul plan pentru a face mai puțin simțită această rupere de continuitate.”

Aspectul construcției a stârnit nenumărate controverse în epocă, chiar și printre arhitecții tributari și ei stilului internațional. Catul Bogdan afirma că „fațadele imobilului ARO nu-mi plac … cred că Horia a fost influențat de vreun modernist”, în timp ce Henriette Delavrancea era de părere că „aceste masive arhitecturale cântăresc greu … turnul robust de asemnea … Omul seamănă cu arhitectura pe care o face.”

Cu toate acestea, autorul proiectului rămâne imun la criticile dure și chiar face haz de acestea. Un episod elocvent în acest sens este surprins de Radu Patrulius  în cartea sa, „Horia Creanga. Omul și opera”, „În toamna 1931, când începusem liceul, treceam pe partea opusă clădirii ARO cu unchiul meu, criticul muzical Em. Ciomac. Ne întâmpină cordial Horia Creangă și deabia fusesem prezentat că ni se alătură un cetățean, care debută din senin cu injurii țintind plastica. Autorul clădirii, păstrându-și anonimatul îi ținu isonul, până când intrusul ne abandonă. Creangă, vioi, bonom, generos, încheie  – Ce … trebuia să mă încontrez cu el? La urma urmei, fiecare cu gustul lui!”

Imobilul este prevăzut cu parter comercial, spațiile astfel rezultate adăpostind magazine, dar și celebrul cinematograf „Patria”. Acesta va fi adăugat construcției începând cu anul 1934, iar în data de 16 ianuarie 1935 este inaugurat sub numele de Cinematograful ARO. Pe placa comemorativă din hol erau trecuți pe lângă arhitecți și colaboratorii tehnici, dintre care se remarcă numele lui Haralamb Georgescu, ulterior devenit un arhitect important al perioadei interbelice. Din nefericire, această placă nu se mai regăsește în incinta blocului, iar angajații cinematografului susțin că placa nu a existat niciodată.

În momentul în care a fost dată în folosință, sala era dotată cu  „instalație electrică și de aer condiționat” și avea o capacitate de 1200 de locuri. Printre materialele utilizate se numără și marmura, finisajele folosite fiind scumpe. Însă în urma renovării ce a avut loc în ultimii ani, finisajele inițiale au fost înlocuite cu materiale ieftine, de proastă calitate.

Deși a fost concepută pentru proiectarea filmelor, sala a adăpostit și altfel de activități. În decembrie 1937, dar și în 1938 „în sala ARO are loc concertul extraordinar al Filarmonicii susținut de George Enescu la pupitru”. De asemenea, după intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, aici vor avea loc reuniuni având caracter politic.

Realizarea blocului la începutul anilor ’30, în plină criză financiară, a obligat echipa să renunțe la finisajele pretențioase, dar și să reducă componentele funcționale. Astfel, apartamentele au mărimi diferite și camerele principale, zona de zi, orientate spre stradă. Fiecare tronson este deservit de câte un acces principal și unul de serviciu. Accesul principal este constituit dintr-o scară balansată care se desfășoară în jurul liftului. Spre deosebire de imobilul Malaxa-Dr. Burileanu, nu se mai regăsește acea gradație a trecerii spațiului de la public la privat, intrarea în locuințe realizându-se într-un mod brusc.

detaliu blocul ARO(2)

detaliu blocul ARO

 

 

 

 

 

 

Intrările situate pe strada Pictor Arthur Verona sunt semnalate prin tratarea diferită a fațadei. Astfel, registrele orizontale sunt întrerupte de o dominantă verticală, accentuată de utilizarea benzilor verticale vitrate. Acestea au și rolul de a asigura iluminarea și ventilarea aparatului de acces. Elementul descris este des întâlnit în arhitectura românească interbelică.

Singura intrare în imobil situată pe bulevard este greu de reperat din cauza multitudinii de magazine.

Deși finisajele utilizate sunt modeste, totuși interiorul ar putea să reflecte eleganța specifică anilor ’30 datorită simplității și lipsei de detalii inutile. Din păcate, imobilul se află într-o stare avansată de degradare: tencuiala stă să cadă, pereții exteriori sunt împănziți de graffiti-uri, este încadrat în clasa I de risc seismic. Cu toate acestea, în loc să se preocupe de consolidarea blocului, locatarii investesc în înlocuirea tâmplăriei originale cu mult folositele geamuri termopan”.

Poate că Blocul ARO nu reprezintă momentul de maturitate al creației lui Horia Creangă, dar el rămâne obiectul prin care ia naștere arhitectura modernă în România, motiv pentru care ar trebui să fie reabilitat și pe cât posibil să i se redea caracterul inițial.

  • Radu Patrulius – ”Horia Creangă, Omul și opera”
  • Ana Maria Zahariade -”Modernizarea imobilului de raport în creația lui Horia Creangă”
  • Militza Sion – ”Crezul simplității. Horia Creangă”
  • http://punctedefuga.ro/2013/05/pe-scena-cinematografului-aro-patria/

Autor: Ana-Maria Săbău

1 COMMENT

  1. interesanta prima parte a articolului. insa finalul este cam grabit si se si vede in una dintre fraze : “Chiar dacă blocul este încadrat în clasa I de rism seismic, majoritatea locatarilor au înlocuit tâmplăria originală cu mult folositele ”geamuri termopan”. ce legatura are riscul seismic cu schimbarea ferestrelor?
    dar trecand peste aceste aspecte , as spune ca imobilul este lasat sa fie mutilat si cat mai repede sters . este urat ce se intampla si cum nimeni nu actioneaza sa salveze acest imobil, nu am auzit nici o voce din mediul academic – cultural care sa incerce ceva…desi culmea, majoritatea profesorilor care pregatesc viitori studenti la arhitectura, le baga pe gat acest imobil. e aproape morbid cat de glorios il reprezinta unii in desenele lor comparativ cu starea lui actuala, si nu e singurul exemplu.

LEAVE A REPLY