Ziua de 23 august este probabil ziua cu cel mai mare iz propagandistic din istoria României, schimbarea dramatică a orientării politice și militare a României va fi transformată treptat într-un motiv de glorificare a comunismului, a liderilor comuniști români, a URSS-ului, a Armatei Roșii și a lui Stalin.
Răsfoind Scânteia din 24 august 1945, dedicată sărbătoririi primului 23 august din istoria României, observăm în numărul special de 12 pagini (formatul obișnuit era de 4 pagini) că se pune accent pe rescrierea istoriei, prefigurându-se astfel confiscarea totală a “evenimentului” de către comuniști. Rolul Regelui este minimizat, în timp ce atenția este concentrată pe liderii locali: Ana Pauker, Gheorge Gheorgiu Dej, Teohari Georgescu, Vasile Luca.
Propaganda comunistă din acea perioadă se zbătea pentru controlul total al puterii și acționa pe toate căile, având în spate sprijinul Moscovei și mai ales prezența Armatei Roșii. 23 august pe lângă manifestațiile de bucurie, este contextualizat și în scopul susținerii unor noi acuze aduse partidelor istorice, dar și a preaslăvirii susținerii cu care “poporul” credita guvernul “democrat” condus de Petru Groza, precum și a noii orânduiri sociale pe care comuniștii o propovăduiau.
Exemplele din colajele de mai jos au fost la ordinea zilei, mai ales începând cu martie 1945, când Petru Groza devine prim-ministru și impune linia Moscovei. În 1946, la cea de-a doua aniversare a zilei de 23 august, ziarul Scânteia dedică un spațiu amplu celui mai dedicat tovarăș al partidului: Gheorghiu Dej și a modului în care a coordonat el din lagărul de la Târgu-Jiu “acțiunea forțelor democrate”.
Astfel de atacuri și acuze inventate vor “legitima” arestările și epurările ce vor urma în anii următori și vor fi considerate 100% reale. Din 1944 până la sfârșitul lui 1947, ziarul Scânteia va fi principala armă propagandistică a comuniștilor , iar în numerele sale din această perioadă putem observa destul de ușor evoluția controlului asupra statului și modul în care sunt înlăturate brutal cele mai mici forme de amenințare.
