Dacă, prin cine ştie ce năpastă, ai fi avut treabă, în perioada interbelică, la Tribunal şi nu ai fi ştiut pe unde se află, ai fi găsit, în anuarele şi ghidurile bucureştene, trecută în dreptul „Palatului Justiţiei” adresa „Calea Rahovei nr. 4”. „Ei drăcie!”, ar zice acum un contemporan care nu e la curent cu istoria oraşului. Dar asta nu se poate, Tribunalul e pe Splai! Ei bine, acolo era şi pe la 1930. Numai că ceea ce numim astăzi Calea Rahovei nu mai corespunde decât parţial cu ceea ce era Calea Rahovei pe atunci.
Vedere spre strada Șelari dinspre Podul Rahovei. sursa: turistinbucuresti.ro
După cum am spus, Calea Rahovei a purtat şi denumirea Podul Calicilor, din cauza populației sărace care trăia în această zonă în bordeie pe jumătate îngropate în pământ. Atestări ale unei mahalale a calicilor, la baza dealului Mitropoliei, apar de pe la 1639, aici stabilindu-se cei mai nevoiaşi locuitori ai capitalei, leproşii şi infirmii.
Textele vremii au păstrat chiar câteva nume sonore, cum ar fi Simion Ciungul, Radu Orbul, Tănase Picior-de-lemn, Tudor Gură-stricată sau Atinia Surda[1], cunoscuți probabil în mahala pentru isprăvile lor. Pe măsură însă ce boierii au primit de la domnie pământuri în această zonă (cu precădere în timpul lui Brâncoveanu), ridicându-şi locuinţe, săracii au fost împinşi tot mai departe spre marginea oraşului şi risipiţi ulterior pe la mânăstirile din afara lui.
Versiunea românească a „curţii miracolelor” de la Paris a lăsat locul unei căi negustoreşti vii, care, începând cu secolul al XIX-lea, devine şi o importantă arteră industrială. Pe la 1930-40 întâlneai de la fabrici de bere (Bragadiru) la fabrici mai mici de ciocolată, săpun şi cauciuc sau vopselării chimice.
Odată cu lucrările de sistematizare ale perioadei ceauşiste, Calea Rahovei a fost segmentată în chip brutal de trasarea bulevardului Victoria Socialismului, astăzi bulevardul Unirii şi a bulevardului Libertăţii. Vechea Cale a Rahovei începea la stânga Palatului de Justiţie, pe ceea ce astăzi numim strada Sfinţii Apostoli, continuând, dincolo de bulevardul Unirii, pe actuala George Georgescu, până la următoarea segmentare de către bulevardul Libertăţii. Abia după aceea reintrăm pe ceea ce a mai rămas nesistematizat de tăvălugul ceauşist, o zonă pe care din păcate în prezent o asociem decăderii, sărăciei, considerând-o, cu câteva excepţii, nefrecventabilă. În perioada interbelică nu era însă deloc astfel. Dimpotrivă. Era vadul avocaţilor, medicilor, farmaciştilor şi negustorilor.
Prin 1934, pe Calea Rahovei se ajungea uşor: fie per pedes, dacă aveai treburi în partea ei dinspre Splai, fie cu liniile de autobuz 7, 13 şi 16. Liniile 7 şi 13 te lăsau mai degrabă pe ultimul segment al Căii Rahovei, dinspre Piaţa Ferentari, pe când linia 16 te lăsa pe segmentul cuprins între Splai şi str. Sabinelor.
Mai erau şi două tramvaie, 7 şi 15, care te lăsau la Antrepozite, altfel spus la Vama Bucureşti Antrepozite, transformată în timpurile noastre în The Ark. Partea aceasta a Căii Rahovei devenise deja la începutul secolului un important cartier industrial, cu Fabrica de Bere Bragadiru, Fabrica de cafea Franck, fabrici de opinci-cauciuc (nr.100), ţesătorie de pânză (nr.240), fabricile Moara de făină (nr. 240) şi Morăritul (nr. 284) sau fabrica de apă gazoasă (nr. 237), pentru a numi doar câteva dintre ele.
Fabrici de mici dimensiuni existau şi mai în amonte, de pildă la numărul 50 – unde se afla o fabrică de ciocolată şi bomboane.
Străjuită la capete de două mari piețe, Halele (aflate la o aruncătură de băț de Palatul de Justiție) și Piața Ferentari, având, de asemenea, o a treia piață importantă la Chirigiu, Calea Rahovei era probabil una dintre cele mai bine aprovizionate artere ale capitalei, locuitorii având la dispoziție în apropiere cele mai variate comerțuri. Nu este de mirare că un număr semnificativ de avocaţi şi de medici stăteau pe Calea Rahovei, în condiţiile în care, la doi paşi, se aflau Tribunalul şi Spitalul Brâncovenesc, astăzi dispărut.
Am identificat de asemenea, într-un ghid din 1935, nu mai puţin de şapte farmacii înşirate de-a lungul Căii Rahovei, toate cu program nocturn câte 3 zile pe lună: farmacia Constantin T. Dimitriu, de la nr. 5 (deschisă şi noaptea în zilele de 3, 13 şi 23 ale fiecărei luni), farmacia Mariei D. Constantinescu, de la nr. 55 (deschisă în nopţile de 2, 12 şi 22 ale fiecărei luni), farmacia Nicolau (în nopțile de 1, 11 și 21), de la nr. 79 şi Rahova (nopțile de 4, 14 și 24) , de la nr. 120, farmacia Getei Nichiforescu (5, 15, 25), de la numărul 151, a lui C. Mironescu (6, 16, 26), de la nr. 204 şi Napoleon Popovici (3, 13, 23), de la nr. 237.
Pe Calea Rahovei însă nu doar te doftoriceai, ci te şi mai şi distrai, ba făcându-ţi poză la fotograful profesionist, de pildă, la Foto Waisman, la numărul 3, sau mergând la cele două cinematografe, Rahova şi Paris. Cel mai probabil acolo se duceau elevii şi elevele din clasele mai mari, după ce scăpau de la instituţiile de învăţământ de pe această arteră: Liceul de Fete Domniţa Ileana (la nr. 42, patronat de însăşi Principesa Ileana, fiica Reginei Maria), Liceul de Băieţi Mihail Eminescu (nr. 40) şi Institutul de Fete Pompilian (nr. 58). Acolo visau, cel mai probabil, ca orice tânăr interbelic, să devină actori sau actriţe de cinema sau, strict în cazul fetelor, să se căsătorească cu un milionar carismatic.
Podul Rahovei și începutul Căii Rahovei. sursa: fototecaortodoxiei.ro
De nerecunoscut astăzi, pe porţiunea ei poate cea mai vie şi mai plină de farmec, înţesată de case şi prăvălii negustoreşti, Calea Rahovei şi-a pierdut creşterea organică, cu sens, devenind un conglomerat întortocheat de străzi lipsite de coerenţă. Demolările din perioada 1983-1984 au distrus ideea esenţială a vecinătăţii şi comunităţii. A dispărut şi una dintre cele mai importante artere ale oraşului medieval, secţionată astăzi de un monstruos bulevard, triumf nu al socialismului, ci al nonsensului şi urâtului asupra trecutului şi coeziunii urbanistice.
[1] Alexandru Ofrim, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Humanitas, București, 2011
Bibliografie
București. Ghid oficial cu 20 de hărți pentru orientare, Fundația pentru literatură și arte „Carol II”, 1934.
Ghidul Bucureștilor, editura Ghidul României, 1935.
OFRIM, Alexandru, Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Humanitas, 2011.
Recomandări
