Dacă înainte de război bucureștenii și bucureștencele se îmbăiau separat, la singurul ștrand din capitală, Tirul[1], în perioada interbelică lucrurile se schimbă simțitor – cu precădere mentalitățile. Apare, înainte de toate, un cult al corpului care, pentru a se menține sănătos, trebuie să facă mișcare și să fie văzut substanțial de razele soarelui. În perioada interbelică se formează imaginarul corpului ideal existent și în zilele noastre: atletic, bronzat și din ce în ce mai puțin ascuns. După Primul Război Mondial, Occidentul cunoaște și o emancipare considerabilă a femeilor, nu doar socială, prin accesul mai larg la instituțiile de învățământ superior și la meserii până atunci rezervate doar bărbaților, ci și corporală. Acoperit timp de secole în Europa, trupul feminin se descotorosește de hainele menite să ascundă „ispita”. Astfel, în România anilor ’30, încă dominată de o moralitate rigidă, devine posibilă organizarea unor concursuri Miss Ștrand sau Miss România. Femeile și bărbații nu doar se scaldă în același loc, bazinul Kiseleff, cel mai mare din capitală, dar bărbații le pot privi pe femei defilând în costume de baie și o pot alege pe cea mai frumoasă. Ceva de-a dreptul scandalos în urmă cu un deceniu.
Reclamele la ciorapi de damă și la costume de baie abundă în revistele și ziarele vremii: fie sub formă de fotografii, fie desenate, ele dezvăluie în presa de largă circulație (publicații deocheate obscure și efemere au existat dintotdeauna) corpul feminin considerat până atunci tabu. Amenajarea ștrandurilor în București a contribuit, neîndoielnic, din punctul nostru de vedere, la depășirea acestui subiect interzis și a scăldatului celor două sexe simultan în același spațiu, precum și la promovarea noilor concepții privind sportul, igiena și divertismentul: „Ștrandul și Lido, privite la apariție ca niște institute de perdiție și boicotate de moraliști, sunt astăzi colțurile preferate ale desfășurării vieții sportive și mondene. Nici un costum, nici o atitudine nu șochează. Totul e privit sub prisma sportului și a nouei mentalități, desbărată de prejudecăți și principii învechite.”[2]
Primul dintre acestea a fost ștrandul Kiseleff, construit în 1929, la acea vreme cel mai mare bazin din Europa. Realizat în doar 52 de zile[3], acesta dispunea de 200 de cabine, 12.000 mp de plajă artificială, piste pentru curse și teren de tenis, restaurant, braserie, cafenea, magazine, poștă, telefon, telegraf, jazz berlinez și parchet special pentru dans. Exista și un bazin pentru copii, pe lângă cel pentru adulți, ambele fiind supravegheate de profesori de înot. De asemenea, vizitatorii puteau apela în caz de nevoie la cei doi doctori din cabinetul medical aflat în incinta ștrandului. Plaja și baia erau deschise de la 6 la 20[4].
Dintr-un anunț de deschidere a sezonului de vară 1931, aflăm că ștrandul dispunea în total de 3 bazine, mese de pingpong, solare și de restaurante Monopol Azuga cu prețuri mici. Aflăm de asemenea și cât costa intrarea: 52, 32 și 20 de lei pentru copii, iar seara 20 de lei pentru toată lumea. „Cine nu a văzut ștrandul, nu-și poate da seama de măreția lui, cu atât mai mult cu cât durata construirei lui a fost excesiv de scurtă. Este deci nevoe să te plimbi pe alee și prin atenanse spre a-ți putea face o idee exactă asupra formidabilei
întreprinderi. Imaginați-vă un teren imens, în mijlocul căruia se află un bazin de dimensiuni respectabile, înconjurat de o plajă în suprafață de 12.000 metri pătrați și vă veți putea da seama de impunătoarea instalație.”[5] Femeile se puteau scălda în voie, spre deosebire de vremurile în care bazinul Tirul le era deschis doar între orele 10 și 12, fiind apoi folosit de neamul bărbătesc. La fel ca bazinul Lido, ce se va deschide în 1930, ștrandul Kiseleff era un adevărat complex, menit să răspundă dorințelor variate ale bucureștenilor: puteai bea o limonadă, o cafea sau o bere, mânca o fleică sau un mititel, da un telefon sau o telegramă, asculta o melodie de jazz sau dansa pe ring alături de partener sau de o nouă cucerire. Pe timp de vară a devenit, prin urmare, cel mai intens loc de socializare și îndrăgostire al capitalei.
Aici aveau loc de asemenea competiții sportive, unele organizate de reviste ca Ilustrațiunea română. Aceasta a pus la cale între 15 și 17 august 1929, la puțin timp după inaugurarea spațiului, un concurs nautic între principalele cluburi sportive. Numărul celor înscriși a depășit orice așteptări și s-au doborât câteva recorduri: „Cu acest prilej s-au bătut toate recordurile în ceiace privește numărul concurenților; iar performanțele realizate au fost mai presus de orice așteptări. Patru din recordurile României au trebuit să se plece în fața elanului înotătorilor capitalei. Neîntrecuții Werner Borck și Iosef Eminger au strălucit odată mai mult în fruntea elementelor ce s-au prezentat sub ordinele starterului. Cel dintâi a pulverizat recordurile pe 100 și 800 metri înot liber, iar reprezentatul clubului universitar a făcut acelaș lucru cu recordurile naționale pe 200 m înot pe piept juniori și pe 100 metri înot pe spate seniori”.[6]
Clasamentul pe cluburi a fost următorul: pe primul loc s-a clasat Sportul Studențesc (89 puncte), urmat pe locul al doilea de Tennis Clubul Român (64 de puncte) și pe locul al treilea de Sparta C.A.[7]B. În aceeași perioadă au avut loc și demonstrații și meciuri de box, la care au participat Moti Spacov, campionul de box al României, francezul Michel Riond, Marcel Schoenfeld, Alexandru Bunea (fost campion la categoria ușoară), Ion Firu și Aurel Goldemberg. Serbarea a avut și turnuri comice, francezul Riond lăsându-se bătut de… o femeie.
